Mentalităţi

9 Februarie 2010 | Comentează

O să rămân puţin în sfera asta a facultăţilor şi a educaţiei în general. Ce observ eu e că de acasă, toţi suntem instruiţi să învăţăm bine pentru a avea note mari, mari de tot şi pentru a prinde un job stabil, bine plătit şi în care eventual să nu ne rupem spatele. Toţi vânează serviciul stabil şi de aia majoritatea se îndreaptă spre poliţie sau medicină. Dar oare e asta soluţia corectă? Nu v-aţi întrebat niciodată ce se întâmplă dacă în timp ce tu încerci să îndeplineşti planul măreţ şi stabil se întâmplă ceva care cauzează dezechilibru? Ce se întâmplă dacă un student care învaţă 10 ani pentru a deveni un bun chirurg are un accident şi rămâne fără un deget? Sau ce faci în cazul în care te pregăteşti să intri în poliţie, dar în ziua probei fizice treci pe sărmăluţe şi nu scoţi timpul? :)

Sau mai important decât atât, ce faci dacă realizezi că sistemul de învăţământ la care ai fost expert atâţia ani, nu ţi-a oferit suficientă pregătire pentru a te descurca în viaţă?

Lumea nu realizează că viaţa oferă posibilităţi nelimitate, iar planurile noastre, oricât de sigure ar părea, se spulberă într-o secundă. Neamţ` zicea că de aia nu are ţara specialişti, că toţi vor să fie polivalenţi. Dar, în loc să mă consider diletant, prefer să spun că am un plan de rezervă. Mergeţi la adolescenţii ăştia veseli şi întrebaţi-i ce fac dacă nu intră acolo unde îşi doresc.

Categorii: Secvenţe din viaţă
Etichete:



Cum am ajuns milionar

9 Februarie 2010 | Comentează

123contactmic

Categorii: Funny
Etichete:



FarmVille

7 Februarie 2010 | 6 Comentarii

Din cauza lui Neamţu`, Nepoate şi a unor întâmplări de acum câteva zile, am hotărât să intru pe Facebook. Şi bineînţeles că am încercat şi FarmVille-ul. Deci de asta nu scriam pe blog. Mă joc. :)

Categorii: Despre mine
Etichete:



Nu ştiu unde dau.

4 Februarie 2010 | 9 Comentarii

Şi nici unde crapă. Îmi cer scuze că vă dezamăgesc pe toţi cei care mă întrebaţi la ce facultate merg sau în ce domeniu aş vrea să îmi continuu studiile. Problema e că nu ştiu, în sensul că nu mi-am ales exact un loc. E destul de clar pentru mine că am făcut destulă matematică, fizică şi biologie pentru viaţa asta, deci voi alege să învăţ pe cât posibil şi despre alte lucruri. Dar mi se pare inutil să fac eu pe omul sigur pe sine şi să zic că merg la drept, medicină sau politehnică, din moment ce eu în ăştia 4 ani de liceu nu am avut tangenţe cu niciuna din ele. Evident că aş putea să mă indop acum cu lipsurile din 4 ani, dar ar fi inutil şi aş eşua lamentabil.

Oricum, referitor la chestia asta, observ o perspectivă greşită. Toţi ne acuză pe cei care stăm în defensivă, aşteptînd contraatacul de imaturitate. De parcă mie nu mi-ar păsa de viitorul meu dacă până în momentul ăsta nu am ales o facultate. Avem timp, bre. Şi gândiţi-vă că poate problema e la cei care şi-au ales deja ce vor să facă. E plină Românica de medici ce operează mărfurile şi de economişti ce contabilizează stocurile prin Kaufland.

Dacă ai ales o facultate, eşti în pericol. Că te pregăteşti pentru aia, excluzi orice altă opţiune, şi când ajungi să pici că n-ai fost în stare să pricepi tot ce s-a învăţat în 4 ani în câteva luni din a 12-a, atunci o să fie fun. Deci eu aş sfătui toţi “hotărâţii” să realizeze repede că viaţa nu-i o ştiinţă exactă şi oferă posibilităţi nelimitate, fără nicio legătură cu şcoala. Aşadar, dragi elevi, viitori studenţi şi presupuşi medici şi economişti, la revedere vă zic de pe băncile şcolii. Ne vedem în viaţa reală să vedem şi acolo cine e mai pregătit. :)


Categorii şi tag-uri dispărute

4 Februarie 2010 | Comentează

Problema asta e în felul următor: Vă dispar categoriile şi tag-urile din panoul de control wordpress. Astfel, toate articolele voastre apar “Uncategorized” şi nu puteţi adăuga/edita nicio categorie sau tag. Am păţit asta pe unul din site-urile pe care le administrez. Pentru a repara totul, contactaţi firma de hosting şi spuneţi-le să vă golească folderul cu fişiere temporare /tmp existent pe serverul lor. Eroarea asta apare doar pe site-urile hostate. Cei care sunteţi pe subdomeniu Wordpress nu veţi întâlni aşa ceva. :)

Categorii: Erori, Wordpress
Etichete: ,



Muşatinii.net

3 Februarie 2010 | 1 Comentariu

Am fost ieri la RomTV (la emisiunea “De vorbă cu Monica”) împreună cu domnul profesor Ovidiu Albert şi Miruna să facem un pic de lobby pentru site-ul şi clubul de istorie “Muşatinii”. Emisiunea a ieşit ok (cred :P), iar eu am avut avantajul faptului că eram obişnuit cu studioul şi cu megareflectoarele, de pe vremea când m-a invitat Neamţu` pe sticlă. Oricum, a fost interesant să revăd câte chestii faine am putut face o mână de oameni pe parcursul unui an.

Vă las acum. Lucrez la o campanie umanitară. Vă spun de ea când e gata. Play safe. :)

Categorii: Despre mine
Etichete:



Pasager-Running out of time

2 Februarie 2010 | 3 Comentarii

Eu spun că au şanse mari. Şi v-am zis că basistul e romaşcan? :D

Categorii: Muzici
Etichete: ,



Rutină de blogger

1 Februarie 2010 | 2 Comentarii

Am primit o leapşă de la Neamţu` în care trebuie să vă povestesc cum decurge o zi din viaţa mea de blogger. So… Mă trezesc undeva între 5.30 şi 8.30, în funcţie de ce am de făcut în acea zi şi de cât am petrecut cu o noapte înainte. Mă dau jos din pat, deschid pc-ul, apoi deschid ochii şi bookmark-urile să văd ce s-a mai întâmplat. Intru pe Twitter, pe mail şi pe mess şi socializez un pic cu lumea până pe la vreo 12. Apoi mai lucrez, mai văd un film şi surfez netu`. Seara ies cu bloggerii sau cu cei nu au nimic împotrivă, iar a doua zi o iau de la capăt. :) Leapşa merge mai departe la orice doreşte să o preia.

Categorii: Blog, Despre mine
Etichete: ,



Pretzel with mustard

1 Februarie 2010 | Comentează

pmDupă cum probabil ştiţi, am o legătură karmică cu tot ce înseamnă mâncare. Ei… ieri am aflat butonând posturile tv că americanii şi unii europeni obişnuiesc să mănânce toate naţiile de covrigei săraţi (de la cei micuţi, uscaţi, până la cei mari, împletiţi) cu muştar. Asta mi se pare oarecum ciudat, având în vedere că eu imi ironizam unii colegi că vor ajunge să mânănce pâine cu muştar pe perioada studenţiei, dar nu m-am gândit nicio clipă că lucrul ăsta e unul complet normal în afară. Acum, trebuie să recunosc că am încercat şi mi s-au părut ok. Nu ştiu ce părere aveţi voi despre asta, dar sper să mă luminaţi în comentarii. Pretzel with mustard, anyone? :D

Categorii: Mâncare şi băutură
Etichete:



iPad vs. Rock

31 Ianuarie 2010 | Comentează

iPad-vs-Rock

Categorii: Funny, Gadget-uri
Etichete: ,



Pg. 1 din 3512345»...»»